3.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Verginel Gireadă și-a anunțat plecarea la PSD: “Nu mă mai întorc. Vor pleca mulți de la PNL”

După ce a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte al PNL Botoșani, Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, și-a anunțat plecarea la Partidul Social Democrat. El spune că a avut discuții cu reprezentanții PSD Botoșani și este decis să plece la acest partid.

“Am luat o decizie. Am avut discuții cu cei de la Partidul Social Democrat. Mi s-a întins o mână, am văzut niște oameni care își doresc să aibă un primar de calitate, un om care a demonstrat că poate face ceva într-o comunitate. Am avut o primă discuție cu domnul ministru Budăi, apoi am mai avut un rând de discuții cu o echipă de la PSD. Plecarea mea este spre Partidul Social Democrat și nu mă mai întorc. Vreau să-mi duc la capăt proiectele pe care le am în comuna Mihai Eminescu. Am foarte multe proiecte, Partidul Social Democrat va fi la guvernare în continuare și trebuie să am sprijinul să duc proiectele în continuare. Sunt lucruri firești. Oricare primar face asta. Nu spun că la PNL nu am primit proiecte. În 2008-2012, PD-ul nu mi-a dat niciun leu. Noroc că au mai fost cei de la PSD și am mai primit câte ceva. Au avut o față mai umană față de radicalii din PD-ul vechi. Nu îți mai dădeau nicio șansă să dezvolți o comunitate dacă nu erai cu ei”, a declarat Verginel Gireadă.

Întrebat dacă a fost contactat de persoane din conducerea Partidului Național Liberal și dacă i s-a oferit un loc pe lista la Camera Deputaților, Gireadă a spus: “Au fost discuții dar nu sunt fripturist. Poate să mi se dea și locul unu la deputați, locul unu la Senat. Bucureștiul a stricat ceea ce era bun și construit bine”.

În ultimele zile, mai mulți primari PNL au negociat cu reprezentanții PSD Botoșani iar unii dintre ei spun că sunt deciși să plece.

“După cele trei-patru săptămâni de degringoladă, foarte mulți primari și-au reevaluat poziția și se reorientează. O parte nu sunt doriți, o parte nu se mai regăsesc. Oamenii fug de haos. Dacă nu ești dorit, nu stai cu forța. E clar că vor pleca mulți de la PNL. Nu știu câți. 10, 15, 8. Vor pleca mulți”, a mai spus Verginel Gireadă.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA