2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Valeriu Iftime: „Viorel Iliuţă este o pierdere imensă pentru primărie şi spital. Merita mult mai mult decât funcţia de viceprimar”

valeriuiftime birou920

Preşedintele companiei Elsaco consideră că aducerea lui Viorel Iliuţă pe funcţia de director general reprezintă un mare câştig. Valeriu Iftime a recunoscut că de mai mult timp încearcă să-l convingă pe Viorel Iliuţă să lucreze în compania botoşăneană.

„Eu am vorbit de mai multă vreme cu domnul Iliuţă. Eu caut de multă vreme un director general la Elsaco. Prima discuţie cu Viorel am avut-o după ce a terminat mandatul de la Romtelecom. Cred că Viorel este un manager foarte bun oriunde dar manager şi nu subordonat politic şi nu pus la comandă, fă aşa că îţi spun eu. El este un om cu principii, a făcut management, a lucrat în privat, are o experienţă deosebită. Am căutat un om din Botoşani care poate să aibă travaliul şi voinţa lui Viorel care să vină la 7.00 dimineaţa şi să plece seara la 7.00. Asta găseşti greu. A fost o negociere în condiţii de câştig reciproc”, a spus Valeriu Iftime.

Omul de afaceri botoşănean susţine că dacă ar fi fost lăsat, viorel Iliuţă ar fi făcut treabă foarte bună atât la primăria municipiului Botoşani cât şi la Spitalul Judeţean Mavromati.

„Eu cred că Viorel Iliuţă era foarte bun la primărie. El merita mult mai mult decât funcţia de viceprimar. A fost o pierdere pentru că a plecat din funcţia de viceprimar. Este un om foarte muncitor şi devotat dar el nu putea să dea declaraţii nu ştiu de care. Eu am vorbit personal cu domnul primar şi nu era foarte fericit că a plecat Viorel Iliuţă. În declaraţii am văzut altfel, parcă era bucuros. De asemenea, cred că este o pierdere imensă pentru spital”, a adăugat preşedintele Elsaco.

Cât priveşte declaraţiile făcute în ultimii doi ani de Ovidiu Portariuc şi Florin Ţurcanu vis-a-vis de Viorel Iliuţă, Valeriu Iftime susţine că nu le ia în considerare.

„Vă aduceţi aminte ce spunea Portariuc despre Ţurcanu şi Ţurcanu despre Portariuc acum doi ani când erau împreună. Ce vorbeau despre PDL şi despre Cătălin Flutur… Nu aş lua niciodată declaraţiile astea din politică. Sunt buni doar cei din partidul lor ceea ce este o imensă greşeală”, a conchis Valeriu Iftime.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA