Omul de afaceri Valeriu Iftime susține că în momentul de față principala preocupare în România ar trebui să fie protejarea medicilor, pompierilor, polițiștilor și jandarmilor. El consideră că dacă nu se vor face greșeli, nu se va ajunge ca în Italia sau Spania.
Valeriu Iftime a precizat că s-a implicat financiar și a donat bani ONG-urilor și asociațiilor care achiziționează materiale de protecție și de dezinfecție pentru spitale.
“E foarte important cum ne comportăm acum. Sper să nu vină și la noi un val ca la italieni și spanioli. Important este să nu apară greșeli ca la Suceava. Trebuie să fim foarte atenți cu medicii, polițiștii. Oamenii trebuie protejați. Combinezoane, măști, ochelari, mănuși. Asta trebuie. Suntem și noi implicați în tot felul de ONG-uri. Am văzut niște gesturi extraordinar de frumoase făcute de oamenii de afaceri. Cel mai important este ca autoritățile să-și facă treaba”, a declarat Valeriu Iftime.