Valeriu Iftime este încântat de jocul echipei lui Costel Enache şi de rezultatele din primele patru etae. După victoria cu 3-1 în faţa celor de la Voluntari, patronul clubului FC Botoşani a declarat că se vede mâna noului antrenor.
În acelaşi timp, Iftime este nemulţumit că Moruţan nu reuşeşte să marcheze şi sunt şanse mici să mai fie vândut în această vară.
„Suntem lideri şi trebuie să respectăm blazonul. Un meci foarte frumos dar îmi pare rău pentru Olimpiu Moruţan. Suntem în regulă. Trebuiau bătuţi mult mai tare ăştia. Trebuia un 8-2. Avem echipă bună, jucăm, suntem spectaculoşi, dacă ratăm, revenim. Nu am mai văzut la Botoşani. Este mâna antrenorului. Este adevărat că lotul e bun dar el le-a dat plăcerea de a juca. Moruţan trebuie să marcheze obligatoriu. E greu să-l mai ţii pe margine pe Fulop. Meciul a fost frumos pentru că noi jucăm fotbal. Urmează meciul cu Timişoara şi dacă îi batem, lucrurile se complică rău. Iar mă gândesc la costum”, a spus Valeriu Iftime.
Au trecut patru etape din noul sezon iar FC Botoşani nu are un obiectiv stabilit. Valeriu Iftime susţine că le-a transmis jucătorilor că îi aşteaptă la discuţii când vor să fie stabilit obiectivul.
„Am vorbit cu cei patru lideri din vestiar şi le-am spus: stabilim obiectivul când vreţi voi. După şapte-opt etape putem vorbi. Când cred ei, atunci stabilim obiectivul”, a mai spus Valeriu Iftime.