Principalul finanţator al FC Botoşani a apelat la un credit bancar în valoare de 2,5 milioane de lei pentru a putea achita contractele primele şi datoriile la bugetul statului. Valeriu Iftime nu avea aceşti bani şi a preferat să apeleze la un credit bancar pentru care şi-a pus gaj mai multe bunuri, inclusiv propria locuinţă.
Potrivit finanţatorului clubului FC Botoşani, în cursul zilei de vineri ar putea încasa banii de la bancă şi astfel ar plăti toţi banii către jucători. De asemenea, Valeriu Iftime va achita datoriile clubului către bugetul statului astfel încâr să nu existe niciun fel de probleme cu licenţa pentru următorul sezon. De altfel, atât Valeriu Iftime cât şi Cornel Şfaiţer au spus că FC Botoşani va obţine licenţa UEFA chiar dacă obiectivul nu este participarea în cupele europene.
„Este o acţiune pe care am desfăşurat-o de vreo două-trei săptămâni. În mod normal ar trebui să avem banii până vineri ca să putem plăti oamenii care pleacă în vacanţă. Am pus inclusiv casa. Nu este asta esenţial şi nu e o laudă că facem orice. Eu cred foarte mult în echipă şi nu aş împrumuta bani dacă nu aş şti ce se întâmplă în viitor. Este o normalitate în lumea sta să lucrezi cu bănci. Banii vin din drepturi de televiziune, din vânzare de fotbalişti, din bilete şi din acţiuni de publicitate. Eu dau bani din acţiuni de publicitate. Avem şansa de a rămâne în Liga I şi anul viitor”, a spus Valeriu Iftime.