4.4 C
Botoșani
vineri, 25 octombrie 2024

Valeriu Iftime: “În mai puțin de o lună, începem să demonstrăm că nouă chiar ne pasă”

Valeriu Iftime a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani cu promisiunea că va rezolva problema apei. El își va începe mandatul în luna octombrie și spună că apa va fi prioritatea numărul unu.

“Apa este o resursă vitală, tocmai de aceea problemele repetate la serviciul de alimentare cu apă nu mai pot fi tolerate. La Botoșani, din cauza sistărilor tot mai frecvente, care pun la încercare răbdarea tuturor botoșănenilor, ne e teamă ca apa să nu devină un lux. Timp de patru ani, oamenii au avut încredere că situația se va schimba, că nu vor mai primi apă cu porția, însă indiferența actualei administrații și incapacitatea de a găsi și a testa toate soluțiile viabile și-au lăsat adânc amprenta.

Vorbim nu doar de o problemă la nivel de management și comunicare cu beneficiarii, ci și de o lipsă impardonabilă a investițiilor pentru modernizarea rețelei de apă (de aici și avariile și pierderile de apă). În mai puțin de o lună, începem să demonstrăm că nouă chiar ne pasă. În curând începem să repunem județul pe picioare!”, a spus Valeriu Iftime.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA