Viitorul președinte al Consiliului Județean Botoșani a postat un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Educației și a făcut o promisiune elevilor.
“Avem copii extrem de talentați, care vor să își valorifice potențialul, care au dorință de muncă, cărora le sunt tăiate aripile din cauza lipsei de oportunități și resurse. Astăzi, de Ziua Mondială a Educației, am participat la un eveniment care ne-a amintit încă o dată că nu se poate construi nimic fără educație. Am avut ocazia să vorbim așa cum se cuvine despre sistemul de învățământ, despre recunoștința infinită pe care trebuie să o arătăm dascălilor din județ și despre condițiile în care am vrea să învețe toți elevii din Botoșani.
Îmi doresc ca, odată cu preluarea mandatului, să sprijin toți elevii în mod egal, să ne asigurăm că au parte de cele mai bune condiții pentru a învăța și a se dezvolta frumos. Pentru că tinerii noștri merită educație de calitate!”, a spus Valeriu Iftime.