Mihai Teja nu va fi înlocuit după înfrângerea cu 7-0 de la Sf. Gheorghe. Valeriu Iftime, patronul clubului FC Botoșani, a declarat pentru Botoșani Online că deocamdată nu caută antrenor și că așteaptă soluții de redresare de la Mihai Teja.
“Nu am vrut să iau o decizie la cald pentru că e periculos. Dacă nu știm să punem echipa să funcționeze, nu avem mari așteptări. În condițiile astea este foarte important antrenorul. Eu nu-l critic pe Mihai (n.r. Mihai Teja) că nu știe să antreneze. Am mici dubii legate de modul în care îi poate mobiliza să înțeleagă fundătura în care ne băgăm. Dacă Mihai înțelege și are soluții, este ok. Astăzi, schimbarea de antrenor nu este cea mai bună soluție și deocamdată nu fac schimbarea. I-am cerut să-mi dea niște soluții și o să mai am o discuție cu el. Deocamdată nu caut un alt antrenor”, a declarat Valeriu Iftime pentru Botoșani Online.