Valeriu Iftime, patronul clubului FC Botoșani, a comentat ceea ce face antrenorul Marius Croitoru la FCU Craiova. La meciul din etapa trecută, Croitoru era suspendat dar a fost surprins în tribună cu două telefoane, în timp ce dădea indicații secunzilor.
“Sunt momente în viața de zi cu zi când e foarte civilizat Marius Croitoru, dar își pierde rezistența asta în timpul meciurilor. Am avut și aici la Botoșani câteva situații, se certa cu presa. Încercam să-l calmez, dar nu auzea! L-am văzut apoi la meciuri urlând pe margine, pe tușă, eu cred că n-ai niciun fel de beneficiu, de câștig, dacă urli. Dacă ești suspendat, e o chestie de educație, e de râsul lumii să stai cu două telefoane cum a stat el, parcă ești de la NASA, comunici cu vapoarele, cu rachetele cosmice care se izbesc una în alta. Ce poate să-i transmită chelbosului ăluia de pe margine la telefon? Facem atâta circ degeaba, Marius Croitoru e un tip super fain. El doar bravează foarte tare, joacă un teatru ieftin”, a declarat Valeriu Iftime, la Radio Sport Total FM.