Finanţatorul echipei FC Botoşani a fost prezent astăzi la reunirea lotului şi a avut o discuţie cu jucătorii. Valeriu Iftime nu a mai afişat entuziasmul din vara anului trecut ci mai degrabă a fost rezervat vis-à-vis de jucătorii nou veniţi la echipă.
„Sper să se pregătească aşa cum trebuie în perioada asta, care e cea mai grea perioadă din viaţa unui fotbalist şi să ne vedem pe 13, 14 sau 15 februarie cânv vom avea primul meci. Am fost în vestiar, scheletul este în mare acelaşi. Nu sunt ieşiri şi intrări spectaculoase. Au venit nişte copii în probe. Avem un spaniol care sper să fie ceea ce arată DVD-ul. O să mai vină un spaniol. Nu a apărut încă talismanul nostru şi nici Martinus. Martinus s-ar putea să plece dacă are o ofertă serioasă şi dacă clubul câştigă ceva. Ngadeu nu pleacă. Nu mai contează suma ci contează starea echipei. Avem nevoie de Ngadeu. Trebuie să ne luptăm cu adevărat să evităm retrogradarea. Dacă ne uităm în clasament, nu este departe zona periculoasă. Cred că Mişu este jucătorul care crează stabilitate. Am avut oferta de la Steaua pentru Ngadeu. Suma nu era bună după care chiar dacă reveneau asupra sumei, nu mai eram eu de acord să-l cedăm. Mă gândesc foarte serios la a păstra această echipă în divizia A. A termina pe locul 11 nu este egal cu locul 7, financiar vorbind. Ce obţii astăzi de la Steaua, poţi câştiga dacă te clasezi pe un loc mai bun. Este un jucător care defineşte FC Botoşani, este stâlpul apărării”, a spus Valeriu Iftime.