FC Botoșani a câștigat în deplasare la Iași, singurul gol al partidei fiind marcat de Realdo Fili în minutul 89. Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani, este mulțumit de rezultat și parțial de jocul echipei.
“Am jucat mai bine decât ei. Ca de obicei, încercăm să jucăm fotbal. Important este că am bătut la Iași. Noi am luat bătaie de la FC Argeș dintr-o greșeală, o prostie. Astăzi am jucat cât am putut noi”, a spus Valeriu Iftime care consideră că doi dintre titularii de astăzi nu ar trebui să mai joace.
“Ashkovski mi se pare un subiect pierdut definitiv. Si cred că e o pierdere să joci cu băiatul lui Croitoru, oricât ar juca cu el 5, 10 sau 20 de minute. A fost zero. Cum a intrat Mihai (Mihai Roman), s-a schimbat totul. Iar lui Al Mawas trebuie să-i schimbe locul. El trebuie să joace vârf sau în spatele vârfului. În bandă e greu, nu are viteză, nu are dribling. În bandă putem juca cu Fernandez, Camara, Fili, Tîrcoveanu”, a adăugat Valeriu Iftime care vrea să mai aducă doi-trei jucători pentru compartimentul ofensiv.