FC Botoșani s-a despărțit de aproape jumătate din jucătorii pe care i-a avut în sezonul trecut dar până acum au fost aduși puțini fotbaliști. Oficialii clubului spun că au fost mai pretențioși în ceea ce privește achizițiile și că sunt dispuși să ofere contracte mai mari decât până acum.
Valeriu Iftime, patronul clubului FC Botoșani, susține că nu a vrut să se grăbească pentru a nu repeta greșelile din trecut când au venit unii jucători străini care nu au confirmat.
„Încă sunt jucători pe care îi așteptăm și pentru care avem și un buget bun. Suntem cumva pretențioși. Lumea știe că sunt cereri și pretențiile cresc. Nu vreau să greșim așa cum am greșit acum doi ani când am făcut niște implanturi, tip jucătorul din Scoția. Avem tot felul de legături, am început să sun. Dacă a plecat Cornel, am început să sun eu. Sunt și mici sume la transfer, sunt impresari, sunt contracte. Nu e vorba de bani. Sunt cinci-șase echipe care fac aceeași ofertă ca noi iar jucătorii trebuie să se hotărască. Faptul că am fost o echipă serioasă, că se vorbește frumos, că dacă are evoluții bune, poate pleca… Noi am căutat jucători pe care să-i relansăm. Nu vreau să aduc jucători care să îmbătrânească aici. Poate e prima dată când avem niște principii clare. Să fie sub 25 de ani, să fi jucat în ultimul timp, să fie pe o pantă ascendentă, să se încadreze în bugetul nostru. Plafonul salarial este depășit un pic. Dacă e un jucător care merită, nu ne uităm la plafonul salarial. Și în iarnă am depășit plafonul, când a venit Achim”, a spus Valeriu Iftime.