15.3 C
Botoșani
duminică, 6 octombrie 2024

USR: Nu mai votaţi penali!

Doi preşedinţi de consiliu judeţean în Botoșani au făcut închisoare din cauză că şi-au folosit funcţia şi banii publici pentru propiile buzunare. Este vorba despre Constantin Conţac de la PSD şi Florin Ţurcanu de la PNL. Botoşaniul a avut şi un prefect care a făcut închisoare pentru că a folosit aceleaşi metode oneroase de a face administraţie.

Un număr impresionant de primari şi onsilieri locali din judeţ au fost găsiţi, în toţi aceşti ani, incompatibili de Agenţia Naţională pentru Integritate şi au fost nevoiţi să renunţe la mandate după ce au fost prinşi cu ocaua mică. Majoritatea erau de la PSD sau PNL.

Acum, în Botoşani, primarul PSD al municipiului – reşedinţă de judeţ este urmărit penal pentru organizarea unor concursuri trucate, menite să favorizeze persoane apropiate acestuia. Mai mult, preşedintele Consiliului Judeţean, şefa PSD Botoşani, a fost chemată la DNA şi s-a trezit cu domiciliul percheziţionat la ordinul procurorilor, tot din cauza concursurilor aranjate organizate în subordinea ei, mai exact în Spitalul Judeţean.

Iată de ce PSD şi PNL reprezintă un adevărat blestem pentru acest judeţ. Fiecare angajat pe criterii de pile şi nepotisme reprezintă un scuipat în obrazul tinerilor care învaţă, merg la facultăţi, se specializează şi vor să vină acasă pentru a-şi construi un rost lângă familiile lor. Corupţia din PSD şi PNL a sufocat toate instituţiile botoşănene cu politruci şi piloşi. Şpaga de zeci şi zeci de mii de euro a mers fie la partide, fie la şefii cei mari, „tarifele” pentru angajări ajungând să fie publice, graţie procurorilor DNA.

În ipocrizia lor, vorbesc despre proiecte de aducere a tinerilor acasă. De fapt, mecanismele de angajări trucate ale PSD şi PNL arată, de zeci de ani, că acestor politicieni nu le pasă nici cât negru sub unghie de cetăţenii acestui judeţ. De tinerii ce ar trebui să preia instituţiile şi să le modernizeze, să ne scape de birocraţie, de stat la cozi, de drumurile interminabile pentru ceva ce în alte ţări se face simplu şi rapid.

E de-ajuns! Botoşaniul va ajunge un judeţ depopulat dacă nu-i oprim! Botoşaniul are nevoie de curăţenie în administraţie! De evaluarea competenţelor şi de angajări corecte! Alianţa Dreapta Unită propune oameni cinstiţi şi integri, propune organizarea transparentă a concursurilor de angajare în instituţiile publice cu subiecte alese aleatoriu, prin implicarea Agenţiei Funcţionarilor Publici.

Curăţenia în administraţie este esenţială pentru viitorul nostru, pentru noile generaţii care trebuie să aducă progresul ce tot întârzie la Botoşani.

Nu mai vota penali, nu-i mai lăsa să-ţi fure viitorul!

Votează Dreapta Unită!

Schimbă Calea Botoşaniului! 

(Material comandat de către partidul Uniunea Salvați România, parte a Alianței electorale Alianța Dreapta Unită CMF 21240009)

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





































ULTIMA ORA