2.8 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime

Uniunea Salvați România condamnă cu fermitate aranjamentul politic de la vârful Consiliului Județean. Deși de luni bune liderii PSD și PNL de la Botoșani încearcă să lase impresia că sunt în conflict, în realitate și-au dat mâna pentru a-și impune propriii reprezentanți în cele două funcții de vicepreședinte.

Simbioza perfectă dintre social-democrați și liberali s-a văzut inclusiv la numărul de voturi, atât Constantin Bursuc de la PNL, cât și Dorin Birta de la PSD adunând câte 26 de voturi.

Și nu au avut vreunul împotrivă.

”S-a demonstrat din nou că Valeriu Iftime și Doina Federovici se ceartă doar de ochii lumii și numai ca să dea bine la electoratul lor tradițional. De fapt, s-au înțeles și se înțeleg foarte bine, fiindcă în caz contrar nu și-ar fi votat reciproc oamenii în funcțiile înalte de la Consiliul Județean”, a declarat Cristina Lăcătușu, președintele filialei județene a USR.

Candidată la Camera Deputaților, lidera USR Botoșani crede că semnalul dat la ședințele de luni ale Consiliului Județean este unul cât se poate de clar: PSD și PNL vor continua să își împartă județul și să îl subjuge la fel cum o face de 35 de ani.

În opinia sa, ceea ce s-a întâmplat la primele întruniri ale noului CJ a scos la iveală adevărata față și interesele noului președinte al instituției: ”pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime”.

Prima zi de lucru a noii echipe de la CJ dovedește în opinia Cristinei Lăcătușu faptul că, pentru o veritabilă schimbare, la alegerile parlamentare botoșănenii trebuie să își îndrepte atenția spre Uniunea Salvați România, partid care nu a condus vreodată județul sau municipiul Botoșani.

”Un vot dat PNL, care tot clamează schimbarea, este până la urmă un vot dat PSD. Și invers!” a conchis Cristina Lăcătușu.

La alegerile parlamentare, USR Botoșani se va regăsi pe locul 4 al buletinelor de vot.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA