News Liderul PNL Botoşani îl vrea pe Klaus Iohannis în fruntea Partidului Naţional Liberal. Florin Ţurcanu a declarat că îl va susţine pe noul ministru de Interne pentru funcţia de preşedinte PNL. Cel mai probabil, alegerile vor avea loc la începutul anului viitor.
Indiferent de rezultatele alegerilor prezidenţiale, Crin Antonescu nu va mai fi preşedinte al PNL.
„Iohannis este un om politic special. Noi avem mult de învăţat de la el ca abordare şi ca atitudine. Dacă la ora 10 este şedinţa, el se prezintă la ora 10 şi se pune în capul mesei. Este un om politic puternic şi Partidul Naţional Liberal va avea de câştigat. Cu Klaus Iohannis în guvern, Partidul Naţional Liberal are de câştigat în viitorul apropiat. Are susţinere în partid. După ce Crin Antonescu va ajunge preşedintele României, îl voi susţine pe Iohannis pentru funcţia de preşedinte al PNL. Colegii care au un cuvânt de spus în partid sunt alături de Crin Antonescu şi de Klaus Iohannis”, a anunţat Florin Ţurcanu.