-5 C
Botoșani
sâmbătă, 8 februarie 2025

Ţurcanu caută soluţii pentru problema de la Apa Grup. VEZI cine ar putea fi traşi la răspundere

 

Comunicat Consiliul Județean Botoșani, prin președintele Florin Țurcanu, va uza de toate pârghiile legale pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor implicate în procesul de transfer patrimonial încheiat între SC Apa Grup SA și SC Nova Apaserv SA.

“Mă voi consulta cu specialiștii din cadrul instituției și, cel mai probabil, voi da dispoziție auditului și corpului de control să verifice și să identifice responsabilii de situația creată. După ce voi avea un punct de vedere clar și legal, voi veni în plenul Consiliul Județean cu un proiect de hotărâre privind atragerea răspunderii tuturor persoanelor  care au luat parte la acest proces de transfer patrimonial”, a declarat Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani,

Conducerea Consiliului Județean a menționat, totodată, că instituția nu își poate însuși plata acestor sume uriașe, drept urmare se vor căuta soluțiile legale de tragere la răspundere a persoanelor care au determinat crearea acestei situații.

Facem precizarea că transferul patrimonial între vechiul și noul operator de apă s-a făcut pe perioada mandatului fostului președinte al Consiliului Județean Botoșani, Mihai Țâbuleac, și fostului manager al operatorului de apă, Maricel Georgescu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA