23.1 C
Botoșani
miercuri, 31 mai 2023

Urban Serv riscă un nou proces cu angajaţii. Tocmai a terminat de plătit 3 milioane de lei pentru nişte drepturi câştigate de salariaţi în instanţă

urbanserv920(1)

Angajaţii societăţii Urban Serv se pregătesc să acţioneze din nou în judecată societatea aflată în subordinea Consiliului Local. Ei solicită majorări salariale şi o serie de drepturi prevăzute de legislaţia din România dar şefii societăţii susţin că bugetul nu permite acest lucru.

O parte dintre salariaţii societăţii Urban Serv au beneficiat de o majorare salarială începând cu data de 1 februarie. Este vorba de cei cu salariul minim pe economie care a crescut cu 200 de lei. Problema este că un muncitor necalificat a ajuns să câştige aproape cât unul calificat şi au apărut nemulţumiri în cadrul societăţii. Simion Drelciuc, directorul general al Urban Serv, nu are veşti prea bune pentru salariaţii care vor lefuri mai mari. El susţine că bugetul societăţii nu permite acest lucru.

“Normal ar fi ca şi angajaţii societăţii să beneficieze de o majorare. Noi depindem de veniturile pe care le realizăm iar posibilitatea de a mări veniturile este doar prin mărirea tarifelor. Începând cu 1 februarie, peste jumătate din salariaţi au primit salarii mărite deoarece ei sunt necalificaţi şi au salariul minim pe economie. Până la 1 februarie a fost 1250 lei plus sporuri iar după a ajuns la 1450. A fost o creştere de 16% la peste 140 de oameni. S-a apropiat foarte mult nivelul de remunerare al muncii necalificate de nivel muncii calificate. Trebuie să vedem cum putem păstra o proporţie între munca calificată şi cea necalificată. Suntem într-un conflict de muncă declarat, conform legislaţiei”, a afirmat Simion Drelciuc.

De curând, societatea Urban Serv a reuşit să achite salariaţilor drepturile financiare câştigate în instanţa. Fiind vorba de nişte sume mari, acestea au fost plătite în decurs de trei ani la angajaţii care au acceptat. Alţii, au primit banii într-o singură tranşă. În total, societatea Urban Serv a plătit 3 milioane de lei angajaţilor ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti.

“Noi am avut un proces pierdut pe nişte prevederi la contractul la nivel de ramură. Societatea a achitat salariaţilor peste 2,4 milioane de lei în trei ani. Cu tot cu accesorii s-a ajuns la vreo 3 milioane de lei. Nu ştim dacă se va ajunge din nou în instanţă. Căutăm soluţii care să fie achitate de ambele părţi”, a mai spus directorul general al Urban Serv.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES































ULTIMA ORA