17.7 C
Botoșani
vineri, 24 mai 2024

Unitățile de învățământ din municipiul Botoșani vor fi modernizate

Unitățile de învățământ din municipiul Botoșani vor fi modernizate, anunțul fiind făcut de primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Potrivit acestuia, în acest moment sunt în licitație lucrări de aproximativ 85 de milioane de lei, la mai multe școli și grădinițe din municipiul Botoșani. „Am scos la licitație renovarea energetică a primelor insituții de învățământ care au documentația finalizată. Astfel, avem licitație la Colegiul Național Mihai Eminescu cu o valoare a lucrărilor în cuantum de 25 de milioane de lei și cu termenul de depunere de 30.10.2023. Agenții economici sunt încă în termen pentru depunerea ofertelor dacă sunt interseți. Licitație la scoala generală nr. 13 în valoare de 11, 7 milioane de lei,  scoala generală nr. 7, cu lucrări în valoare de 9, 8 milioane lei, la școala 10 cuantumul lucrărilor este de 8,8 milioane lei, executie de lucrări la liceul de arte Ștefan Luchian, valoarea fiind de 8,1 milioane lei, execuție lucrări renovare energetică școala generală nr 12, valoarea lucrărilor 6,6 milioane lei și execuție lucrări renovare energetică Grădinița cu program prelungit nr.19. Obiectivul general al acestor proiecte este tranziția către un fond construit rezilient și verde.” a precizat edilul într-o conferință de presă.

Lucrări de anvergură în unitățile de învățământ

Lucrările presupun anveloparea clădirilor, renovarea sistemului de alimentare cu energie termică, reabilitarea rețelelor furnizare apă de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice/termice, utlilizarea resurselor regenerabile de enregie, lucrări de reabilitare/ instalare/modernizare a instalațiilor de climatizare, lucrări de reabilitare/modernizare/ instalații de iluminat, modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor și alte tipuri de lucrări.

Licitații de zece milioane de euro și pentru celelalte instituții de învățământ

Potrivit primarului, sunt pregătite documentații și pentru celelalte unități de învățământ, singura excepție fiind Liceul Agricol. „Sunt doar primele instituții de învățământ care vor beneficia de aceste finațări, dar acestea vor fi completate de alte licitații pe care de altfel le pregătim care privesc dotarea tuturor instituțiilor de învățământ din municipiul Botoșani, cu o singură excepție, liceul Agricol. Licitații în cuantum de 10 milioane de euro. Este o licitație grea pe care o pregătim, analizăm varianta dacă o vom face pe loturi sau integrată, valoarea este foarte mare și vine în completarea lucrărilor pe care le vom face. La sfârșitul acestui program fața învățământului botoșănean va fi cu totul schimbată. Copiii noștri vor avea condiții extraordinare pentru învățământ.” a mai spus Cosmin Andrei.

Astfel, în unele situații, acolo unde va fi nevoie, copiii vor fi relocați în alte unități de învățământ până la finalizarea lucrărilor.

 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

















































ULTIMA ORA