5.5 C
Botoșani
joi, 18 aprilie 2024

UNGURENI. Proiect de alimentare cu apă terminat cu an mai devreme

Primăria comunei Ungureni a demarat în 2020 un proiect care vizează alimentarea cu apă a trei localități. Lucrările sunt într-un stadiu avansat și se vor finaliza anul acesta chiar dacă termenul prevăzut în contract este august 2022.

Valoarea totală a investiției este de 2 milioane de euro iar după finalizarea lucrărilor aproape toată comuna Ungureni va beneficia de apă.

“Avem aducțiunea de apă pentru satele Mândrești, Călugărenii Noi și Călugărenii Vechi. Acum se realizează bazinul de stocare a apei. Firma care a câștigat licitația a lucrat foarte bine. Distribuția și aducțiunea este realizată în proporție de 90%. Din toamnă și până acum au lucrat foarte bine și îi felicit. Deja am făcut plăți în valoare de 5,3 milioane lei, pentru două situații de lucrări. Mai avem de terminat bazinul, o extindere de doi kilometri care nu a fost prinsă în proiect și refacerea drumurilor. Contractul este pe doi ani și ar trebui să se finalizeze în vara anului 2022 dar după cum merg lucrurile, în toamnă va fi apă în cele trei sate. În jur de o mie de persoane vor beneficia de acest proiect. În momentul de față avem apă în opt sate și acum rezolvăm problema în alte trei sate”, a spus Ilie Ivanache, primarul comunei Ungureni.

Singurul sat care rămâne nealimentat cu apă este Mihai Viteazu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA