Strada Spiru Haret din municipiul Dorohoi va intra în reabilitare, în această primăvară. Potrivit primarului Dorin Alexandrescu, lucrările de înlocuire a conductei de apă se apropie de finalizare după care va începe modernizarea străzii.
“Mai avem de finalizat strada Spiru Haret pentru că aici am avut o problemă. Înainte de a începe lucrările, am făcut demersuri la operatorul de apă pentru că erau foarte multe avarii. Neavând niciun răspuns, am început lucrările și am fost nevoiți să înlocuim un tronson din acea conductă de apă, din resurse proprii. Zilele acestea, se încheie lucrările și pe al doilea tronson, tot fără niciun ajutor financiar. Sper ca în termenul cel mai scurt, să asfaltez și această stradă. Tot ceea ce înseamnă străzi în vatra municipiului Dorohoi, vor fi asfaltate”, ne-a spus primarul Dorin Alexandrescu.