23 C
Botoșani
luni, 24 iunie 2024

Un secretar de stat din Ministerul Sănătății vine la spitalul din Darabani pentru reînființarea liniei de gardă

Horațiu Moldovan, secretatul de stat din Ministerul Sănătății, va ajunge mâne la Darabani pentru a discuta despre reînființarea liniei de gardă la unitatea medicală din nordul județului Botoșani și despre proiectele care urmează a fi implementate.

Alin Gârbaci, primarul orașului Darabani, spune că de mai mult timp face demersuri pentru această linie de gardă și speră ca după vizita secretarului de stat, să se modifice legislația.

“Legea spune că pentru a îndeplini condițiile unei linii de gardă, o secție exterioară trebuie să aibă minim  patru medici angajați. La Darabani avem doar doi. Avem zece paturi la Pediatrie și zece paturi Boli Interne. Pentru linia de gardă, ar putea veni medicii de familie. Ei sunt acceptați la centrul de permanență dar nu sunt acceptați pentru linia de gardă a spitalului. Neavând linie de gardă, spitalul din Darabani e un fel de ambulatoriu, cu program de la 8.00 la 16.00. Ministerul Sănătății ne-a transmis că mai sunt multe astfel de situații în țară și vor încerca să ne ajute, astfel încât și medicii de familie să poată asigura acea linie de gardă. Eu am fost de două ori la ministrul Sănătății pentru a discuta această problemă, mâine vine la Darabani secretarul de stat Horațiu Moldovan și sperăm să se găsească cât mai repede o soluție”, a spus primarul Alin Gîrbaci care a mai precizat că sunt mai mulți medici dispuși să vină la Darabani, pentru asigurarea liniei de gardă.

“Am purtat discuții cu medici. Avem trei medici din Darabani care lucrează la Botoșani și Dorohoi și care ar fi dispuși să vină pentru a asigura linia de gardă. Problema este că legea spune că medicii care asigură linia de gardă trebuie să fi angajații secției Darabani. Ei nu pleacă de la spitalele din Botoșani și Dorohoi, ca să vină la Darabani. Dar să vină, să facă gărzi, ar accepta”, a adăugat primarul orașului Darabani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





































ULTIMA ORA