-0.5 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Un primar liberal transmite un mesaj dur către conducerea PNL Botoşani: “Doresc seriozitate, profesionalism şi maturitate politică”

pnl catalin flutur

În PNL Botoşani nu s-au liniştit apele nici după vizita copreşedinţilor Vasile Blaga şi Alina Gorghiu. Ba din contra, situaţia a devenit şi mai tensionată iar taberele din vechiul PNL sunt tot mai multe. Intenţia lui Şoptică de a ajunge pe fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean, ocupat timp de doi ani de mentorul său Florin Ţurcanu, a creat multe nemulţumiri în PNL.

În plus, deciziile luate de Şoptică în ultima perioadă în interiorul PNL, au stârnit nemulţumirea liberalilor cu vechime în partid. Unii şi-au manifestat public nemulţumirea, alţii pe la colţuri şi la întâlnirile cu prietenii. Cert este că la ora actuală liberalii botoşăneni nu se luptă cu social democraţii ci se luptă între ei.

Disputele din interiorul PNL reprezintă un motiv de îngrijorare pentru primarii liberali. Într-o postare pe facebook, Cătălin Rotundu, primarul comunei Dîngeni, a făcut un apel la parlamentarii  şi copreşedinţii PNL Botoşani.

“Consider că a venit momentul ca şi noi, primarii care facem parte din Partidul National Liberal să solicităm conducerii judetene şi în special parlamentarilor acestei formaţiuni politice să înţelegă că avem nevoie de coerenţă, respect, imagine pozitivă. Se pare că nu am reuşit să înţelegem mare lucru din ceea ce doreşte electoratul şi se continuă încă lupta pentru a ne demonstra unul altuia care e mai puternic, desi, singurul mod democratic prin care se stabileşte o decizie sau se ia o hotărâre ar trebui să fie votul. Trebuie încă să mai muncim pentru a demonstra care este diferenţa dintre un partid social şi unul liberal şi acest lucru trebuie şi manifestat în aşa fel încât să fie perceput corect prin prezentarea unui plan realist, fapte concrete pe termen scurt şi prin puterea de a comunica permanent exemplul pozitiv. Personal, invit copreşedinţii şi parlamentarii PNL să convoace o şedinţă de birou permanent sau o conferinţă de presă prin care să transmitem poziţia corectă a unor politicieni maturi şi responsabili (atâţi cât pot fi) cu privire la viziunea şi liderii pe care îi propunem la conducerea judeţului pentru următorii patru ani. Înţeleg ca presa să aiba rolul ei, dar nu e firesc să interpreteze şi o eventuală opinie a membrilor de partid încă neexprimată. Nu doresc să fiu interpretat şi perceput ca încă un rebel PNL, dornic de a provoca disensiune pentru a obţine diferite interese de grup sau personale, ci doresc seriozitate, profesionalism şi maturitate politică”, a postat Cătălin Rotundu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA