17.7 C
Botoșani
vineri, 21 martie 2025

Un om de afaceri ucrainean investeşte în judeţul Botoşani – VIDEO

primaria hiliseu

Un om de afaceri din Ucraina va demara în prima parte a acestui an o investiţie în judeţul Botoşani. Este vorba de o secţie de producţie a unui îngrăşământ natural. În primă fază se vor realiza aproximativ 10-12 locuri de muncă.

Această investiţie urmează a fi realizată pe teritoriul comunei Hilişeu Horia. Investitorul ucrainean deja a demarat formalităţile urmând ca în primăvara acestui an să înceapă lucrările de amenajare a secţiei de producere a îngrăşământului natural. Ioan Butnaru, primarul comunei Hilişeu Horia, susţine că odată cu modernizarea drumurilor şi investiţiile în infrastructură a crescut interesul unor oameni de afaceri pentru a investi în zonă. În afara investitorului ucrainean, mai este un om de afaceri care ar fi interesat să deschidă o secţie de prelucrare a fierului.

„Odată cu dezvoltarea infrastructurii locale, am trezit interesul şi al unor investitori din afara judeţului. Un domn din Ucraina şi-a arătat interesul ca pe teritoriul comunei să construiască o mică secţie de producere a unui îngrăşământ natural. În această primăvară sperăm să demareze investiţia şi să realizeze această secţie de a producere a îngrăşământului natural Biovit. Noi suntem mulţumiţi că va fi o afacere care va aduce un venit în plus la bugetul local şi în acelaşi timp se vor crea 10-12 locuri de muncă”, a declarat Ioan Butnaru, primarul comunei Hilişeu Horia.

În acelaşi timp, autorităţile locale încearcă să acceseze un proiect în valoare de aproximativ 3,8 milioane de euro, cu finanţare europeană, care va duce la crearea de locuri de muncă. Este vorba de un proiect prin care se va finanţa demararea de mici afaceri care vor crea locuri de muncă. De asemenea, mai multe persoane din comună vor fi specializate în diverse meserii.

„Vineri i-am dat o formă finală bugetului local pe 2017 şi l-am publicat spre analiză publică. Am pus câţiva bănuţi pe fiecare capitol. Am acordat acea majorare salarială la şapte funcţionari publici plus trei angajaţi cu contract individual de muncă. Undeva la 880 de milioane de lei vechi este impactul bugetului cu aceste măriri salariale. Avem speranţa că vom începe să demarăm investiţii cu bani de la bugetul statului, cu bani europeni. Chiar zilele acestea am publicat pe SEAP anunţul privind licitaţia pentru reabilitarea şi modernizarea şcolilor. Aşteptăm să fim invitaţi pentru a demara toate procedurile în vederea construirii unui cămin nou în satul Iezer. Avem bani alocaţi de către Consiliul Judeţean pentru un sistem de alimentare cu apă menajeră şi de stocare a apei în satul Corjăuţi, pentru a putea fi folosit în situaţii de urgenţă. Suntem în faza de evaluare cu un proiect de 3,8 milioane de euro. Este un proiect generator de locuri de muncă şi de mici investiţii. 25.000 de euro pentru fiecare mic întreprinzător. Am depus proiecte pe PNDL pentru modernizarea de drumuri locale şi modernizare iluminat public în toate comunele”, a mai spus primarul comunei Hilişeu Horia.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES










ULTIMA ORA