Reprezentanţii primăriei municipiului Botoşani au afirmat în mai multe rânduri că proiectul Cornişa este în grafic şi că sunt foarte mulţumiţi de modul cum se lucrează. Cu toate acestea, un om de afaceri botoşănean care conduce una din cele mai importante firme din judeţ spune că lucrurile nu stau nici pe departe aşa cum le prezintă autorităţile locale.
Omul de afaceri Victor Mihalachi susţine că nu sunt şanse ca proiectul Cornişa să fie finalizat anul viitor. El a participat la licitaţia pentru execuţia proiectului Cornişa dar câştigătoare a fost firma Electroalfa. O perioadă, Electroalfa şi Victor Construct au colaborat la proiectul Cornişa dar au apărut nişte neînţelegeri iar reprezentanţii companiei Electroalfa au apelat la alţi constructori.
„Lumea nu se ia de Cornişa care este un proiect ratat. Se ia de strada Primăverii care este eun proiect de 15 ori mai mic ca valoare. Autorităţile statului şi autorităţile statului să vadă ce probleme sunt la Cornişa. Este o valoare foarte mare. Nu se lucrează, proiectul este abandonat. Am fost şi eu la licitaţie, o perioadă am lucrat ca subcontractant. Mă doare pentru că sunt botoşănean şi vreau să-mi trimit copii acolo. Acolo nu se mişcă deloc. Proiectul Cornişa nu se termină nici în 2016. Am văzut proiectul. Este un proiect foarte complex şi foarte dificil. Nu poate să-l facă oricine, mai ales o firmă ca Electroalfa care nu are nici în clin, nici în mânecă. Ca cetăţean al municipiului Botoşani care plătesc foarte multe taxe şi impozite, sunt obligat să trag acest semnal de alarmă. Până la urmă, proiectul se face tot din banii noştri”, a spus Victor Mihalachi care a mai precizat că motivul încetării colaborării cu Electroalfa a fost unul financiar.
„M-am despăţit de Electroalfa pentru că toată lumea dorea să lucrez degeaba. Firma Victor Construct are profit încă de la înfiinţare”, a adăugat Victor Mihalachi.
Reprezentanţii primăriei Botoşani spun că proiectul Cornişa se va finaliza la sfârşitul anului viitor.