Reprezentanţii primăriei susţin că lucrările la Stadionul Municipal sunt în grafic dar în mod cert nu se va juca primul meci în nocturnă, în luna august.
Viceprimarul Eugen Ţurcanu este convins sută la sută că partida dintre FC Botoşani şi Gaz Metan Mediaş, din prima etapă a noului sezon, se va juca pe Municipal chiar dacă lucrările nu sunt finalizate la acea dată.
„S-au montat deja posturile de transformare şi celulele de tensiune medie. Lucrurile sunt în grafic iar constructorul ne garantează că nu vor fi întârzieri. Se lucrează acum la stâlpul dinspre bulevard şi la configurarea tablourilor de comandă generale. Până la sfârşitul lunii trebuie să ieşim cu lucrările din stadion pentru a putea juca prima partidă acasă. Vom juca la Botoşani graţie înţelegerii forurilor naţionale. Am avut şi şansa de a fi programaţi la ore care nu necesită să avem nocturnă”, a declarat Eugen Ţurcanu.
Primul meci care se va juca în nocturnă este cel cu Dinamo Bucureşti, programat la începutul lunii septembrie. Reprezentanţii primăriei spun că este timp suficient pentru finalizarea lucrărilor şi efectuarea probelor.
„La meciul din 3 septembrie, când jucăm cu Dinamo acasă, vom juca în nocturnă. Vă garantăm că pe 3 septembrie vom juca în nocturnă”, a adăugat viceprimarul municipiului.
Lucrări suplimentare la teren
Instalaţia de încălzire a terenului a fost montată dar mai trebuie efectuate o serie de lucrări la gazon. Costul acestor lucrări este de aproximativ 5000 de euro şi va fi suportat de către DSPSA.
„Vom face nişte lucrări suplimentare. DSPSA-ul va solicita o suplimentare a creditelor pe funcţionare pentru a face această lucrare de întreţinere. Nu ne putem permite să ne trezim cu surprize iar în octombrie terenul să arate ca un maidan. Mai este nevoie de vreo 5000 de euro pentru a face lucrări de carotare, nisipare. Sunt lucrări complexe. Lucrările vor fi făcute de Gama Verde, firma care se ocupă de întreţinerea gazonului”, a mai precizat Eugen Ţurcanu.
În afara lucrărilor la gazon, mai trebuie achiziţionaţi încă patru-cinci turnicheţi pentru a rezolva problema accesului în incinta stadionului.