Oamenii de afaceri din municipiul Botoșani s-au revoltat după ce au aflat că sunt obligați să achite o taxă de salubritate în funcție de suprafața spațiului comercial și nu în funcție de cantitatea de deșeuri produsă.
Unele firme din județul Botoșani vor trebui să plătească aproximativ 100.000 de euro pe an chiar nu produc deșeuri. Oamenii de afaceri au reacționat la întâlnirea organizată de Camera de Comerț și au cerut explicații reprezentanților primăriei. Șeful Direcției de Taxe și Impozite Locale nu a fost în stare să le le explice cum s-a ajuns în această situație în care un agent economic nu plătește în funcție de cantitatea de gunoi produsă ci în funcție de suprafața spațiului pe care îl deține.
Economistul Gheorghe Sorescu, fost vicepreședinte al Consiliului Județean, consideră că este aberant ceea ce se întâmplă și că șefii județului trebuie să se implice.
„Urban Serv vrea ca taxa de salubritate să fie la metri pătrați. Noi reprezentăm peste 300 de experți contabili din Botoșani dar avem un sediu în care ne desfășurăm activitatea trei oameni. Nu pot să plătesc la metri pătrați. Nu mai este tarif ci vor să meargă pe acea taxă. Lucrurile pot fi rezolvate. Nu se poate ca într-un spațiu în care stau doi oameni, să plătească la o suprafață de 500 metri pătrați. Cei de la Consiliul Județean trebuie să se implice, trebuie să se meargă pe colectare selectivă. Trebuie să înceteze să tot dea vina pe cei din urmă pentru că au trecut trei ani de când sunt la conducere și să-și facă treaba. La groapa de la Stăuceni sunt foarte multe deșeuri care trebuie colectate selectiv și valorificate. Sunt spații mari în care lucrează doi oameni. Nu poți să-i pui să plătească zeci de mii de lei pentru că tu încasezi taxa de salubrizare la metri pătrați”, a spus Gheorghe Sorescu.
„Tot ce ține în momentul de față de gestionarea și colectarea selectivă a gunoiului în județul Botoșani este la PSD. Dacă sunt în stare, să rezolve problema. Ei sunt acum la decizii. Nu sunt eu. Dacă au habar și responsabilitate față de oamenii din județul Botoșani, să facă ceea ce trebuie făcut. ei nu știu ce trebuie să facă și ajung săracii oameni să plătească cine știe ce sumă. Ei încearcă să dea vina pe alții”, a adăugat deputatul Cristian Achiței.