10 C
Botoșani
vineri, 25 octombrie 2024

Un francez va deschide o fabrică la Darabani: „Vor angaja aproximativ 40 de persoane”

Un om de afaceri din Franța va deschide o mică făbricuță în orașul Darabani, care va avea aproximativ 40 de angajați. Omul de afaceri francez deja a venit în Darabani iar din această primăvară intenționează să înceapă aducerea de utilaje plus angajarea și specializarea personalului.




Liviu Hrimiuc, primarul orașului Darabani, ne-a spus că investiția se va realiza în fosta fabrică de filatură și că deja a avut o întâlnire cu omul de afaceri francez și cu proprietarul clădirii.

„A venit un francez care vrea să investească în fosta fabrică. Ar vrea să deschidă o fabrică în care vor produce de la tâmplărie metalică până la scaune pentru stadioane. Spuneau că în prezent au un contract pentru arena de la Roland Garros. E o firmă care lucrează de multe generații în acest domeniu. Din câte am înțeles, vor angaja aproximativ 40 de persoane. Noi avem clasă de mecanică și este posibilă să apeleze la absolvenții de anul acesta sau de anul trecut”, ne-a spus Liviu Hrimiuc, primarul orașului Darabani.

Filatura de Fire Cardate și Pieptănate Darabani a fost înființată în 1980 și a avut 1300 de angajați. A funcționat până în octombrie 1994. Unitatea a fost lichidată și multe din utilaje au fost vândute la fier vechi. Ulterior, clădirea este cumpărată Formens Botoșani care deschidere o fabrică de confecții. Această fabrică de confecții a funcționat până în 2010 când afacerea este mutată în Republica Moldova.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA