Un membru PSD și unul PNL se luptă pentru postul de director executiv la SC Nova Apaserv SA Botoșani. Este vorba de Dan Deleanu și respectiv Cristina Panait.
Deleanu a fost secretar de stat în Ministerul Mediului, până la căderea Guvernului Dăncilă. În trecut, el a fost președintele Consiliului de Administrație al Nova Apaserv. Liberala Cristina Panait este în prezent director executiv al companiei de apă.
„În prezent sunt proceduri de selecție a trei directori la Nova Apaserv. Săptămâna viitoare va fi ultima etapă, respectiv interviul. Pentru una dintre funcții sunt doi candidați. Am primit foarte multe întrebări legate de modalitatea aceasta de selecție. Împreună cu colegii mei din comisia de selecție și expertul independent care colaborează cu noi, vom alege cel mai competent candidat”, a spus Narcis Ștefan, președintele Consiliului de Administrație al Nova Apaserv.