Pensionarii își primesc cu întârziere pensiile în această lună pentru că în instituțiile statului nu s-a lucrat la începutul lunii ianuarie. Deputatul Mihaela Huncă susține că această situație putea fi evitată dacă exista o mai bună organizare la nivel de guvern.
„Pensionarii încă își așteaptă pensiile. Vorbim de peste un milion de pensionari care așteaptă dreptul lor în această lună. Premierul a dat o explicație seacă. Din cauza zilelor libere, pensionarii nu pot să-și primească pensiile. Ar fi trebuit ca încă din decembrie să fi luat toate măsurile astfel încât părinții și bunicii noștri, care trăiesc din pensii foarte mici, să-și primească banii la timp. aceste persoane trec printr-o situație neplăcută din cauza unei erori de organizare a Guvernului Orban. Acest guvern a început cu stângul”, a spus deputatul Mihaela Huncă.