Drumul județean 208 C Vorona – Vorona Mare – Joldești nu mai reprezintă o mare problem. Cel puţin asta susţine Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean care a mai precizat că lucrările sunt în graphic şi că există finanţare.
“Este o investiție așteptată de foarte mulți ani de către toți locuitorii comunei Vorona și de către toți cei care tranzitează zilnic comuna. În urma repetatelor demersuri făcute la nivel național de către echipa de la Consiliul Județean, s-a primit, etapizat, anumite sume de bani care au dus la continuarea modernizării drumului județean, în acest moment ajungând în faza în care avem realizată aproape 90% din lucrare”, a declarant Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Prin contractul nr. 13002 din 03.11.2009, de execuția lucrării se ocupă o asociere de firme al cărei lider este SC Transporturi Auto SRL Botoșani. De proiectul tehnic s-a ocupat SC Nord Proiect SA Botoșani. Obiectivul de investiții este executat în proporție de 88% și se află în graficul de lucrări prevăzut de proiectul de execuție.