0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

TUPEU INCREDIBIL. Un fost ministru al ECONOMIEI şi FINANŢELOR a venit la BOTOŞANI şi ne spune că MOLDOVA este cea mai săracă regiune din UE şi că trebuie să luăm atitudine

vosganian alde

Fostul liberal Varujan Vosganian, ajuns între timp la ALDE, a revenit la Botoşani pentru a participa la Zilele Eminescu. Fiind oaspete de seamă, cei de la ALDE Botoşani au considerat că trebuie adus la conferinţa de presă a partidului.

Vosganian a început să vorbească despre lucruri pe care le ştim şi pe care le auzim de la toţi politicienii care vin prin Botoşani. Că Moldova este cea mai săracă regiune a Uniunii Europene, cu nu s-a făcut mare lucru în ultimele două decenii şi că politicienii de aici nu au fost în stare să-şi impună punctual de vedere.

“Moldova este în continuare cea mai săracă zonă a Uniunii Europene. În Moldova este o cultură a sărăciei care are repercursiuni şi asupra mentalităţilor, asupra modului în care ne valorificăm potenţialul cultural. Ce s-a întâmplat la Iaşi cu capitala europeană este o înfrângere nu doar pentru Iaşi, pentru că ar fi avut efecte benefice şi pentru Botoşani, Vaslui şi alte oraşe. 24 ianuarie nu mai trebuie să fie o zi festivă. De 20 de ani particip la Ziua Unirii de la Iaşi. Pot să vă spun de pe acum ce o să se întâmple, ce o să se spună în discursuri. Dacă vom avea iar o zi festivă, ziua de 24 ianuarie va fi o zi ratată. Eu am cerut guvernului să aducă în 24 ianuarie la Iaşi, o situaţie privind finanţările pe Moldova. Moldova este subreprezentată politic, nu mai contează în primele cercuri ale puterii. Astăzi, în preajma guvernului şi în prima linie a partidelor politice, Moldova nu mai joacă aproape niciun rol. Ăsta este motivul pentru care Moldova nu are nicio relevanţă”, a spus Varujan Vosganian.

Senatorul ALDE are dreptate în ceea ce spune numai că o contribuţie la nivelul de sărăcie din Moldova are şi el. A fost ministrul Economiei şi Finanţelor, a fost parlamentar de Iaşi şi a avut toate pârghiile posibile pentru a scoate Moldova din sărăcie.

Întrebat de jurnalişti de ce nu a făcut mai mult cât a fost ministru, Vosganian a devenit brusc iritat. A început să ne spună că a fost un ministru care dat mulţi bani în această zonă a ţări şi că în acea vreme drumurile din Moldova erau foarte bune. Erau atât de bună încât în judeţul Botoşani exista singurul drum naţional de pământ din UE, drum care nici acum nu este asfaltat.

“Mă mândresc cu mandatele mele, mai ales cu cel din 2006-2008. Cât eu am fost ministrul Finanţelor, s-au alocat pentru Moldova foarte mulţi bani. Când eram eu ministru, drumurile din Moldova erau cele mai bune din România. În perioada cât am fost eu ministru, am avut cea mai mare rată a investiţiilor din toată istoria României. Guvernul în care al fost împreună cu Călin Tăriceanu şi-a îndeplinit toate promisiunile din programul de guvernare”, a adăugat Vosganian.

Văzând că este luat la întrebări, parlamentarul ALDE a anunţat că trebuie să plece la Ipoteşti.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA