13.2 C
Botoșani
vineri, 29 martie 2024

TSD Botoşani organizează acţiuni caritabile în preajma sărbătorilor de iarnă

tsd actiune craciun 2

Echipa TSD Municipiul Botoşani a organizat o serie de acţiuni caritabile în perioada sărbătorilor de iarnă, atât in municipiul Botoşani cât şi în judeţ.

Astfel, luni, 22 decembrie, a.c., tinerii social-democraţi din municipiu au organizat o seară festivă pentru mai mulţi copii din familii defavorizate, din cartierele mărginaşe ale oraşului. 20 de copii au fost invitaţi la o masă festivă pentru a sărbători Crăciunul împreună cu cei de la TSD. Aceştia au primit colindătorii de la ansamblul popular din Vorona, iar la finalul acţiunii, Moş Crăciun le-a oferit celor mici cadouri.

“Ne-am adunat şi anul acesta pentru a face o bucurie celor mici. Am vrut să oferim copiilor care provin din medii defavorizate un motiv de bucurie în prag de sărbători, şi sperăm că am reuşit. Noi, cei de la TSD am marcat mai multe evenimente importante pentru comunitate şi vrem să transformăm acest tip de acţiuni caritabile în tradiţie. Ca de fiecare dată, invităm toţi botoşănenii, dar în special pe cei tineri, să ni se alăture, să participe activ la viaţa comunităţii”, a declarat preşedintele TSD Municipiul Botoşani, Bogdan Buhăianu.

Săptămâna trecută, membrii TSD Botoşani au vizitat o familie cu 9 copii, din satul Unguroaia, pentru a le aduce cadouri de Crăciun, alimente, dulciuri şi haine.

“Am auzit că în satul Unguroaia este o familie numeroasă, care se descurcă din greu. Ne-am gândit să mergem să îi ajutăm cu alimente pentru masa de Crăciun, cu dulciuri şi hainuţe pentru cei 9 copii ai familiei. Este un gest mic, însă noi credem că dacă mai mulţi botoşăneni i-ar ajuta pe cei care au cu adevărat nevoie, am putea să aducem o schimbare în comunitatea noastră”, a declarat vicepreşedintele TSD Botoşani, Andreea Buiuc.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES


































ULTIMA ORA