7.1 C
Botoșani
joi, 18 aprilie 2024

Trofeul „Mărţişor Dorohoian” a plecat la Cernăuţi FOTO VIDEO

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Cernăuţi a cucerit trofeul „Mărţişor Dorohoian”, ediţia a XXXI-a. Alexandru Tărâţeanu a impresionat atât publicul cât şi juriul cu vocea sa de excepţie şi a cucerit trofeul festivalului.

Timp de două zile, dorohoienii au avut parte de un regal muzical. Primăria municipiului Dorohoi împreună Direcţia Judeţeană de Cultură au organizat în acest week-end a XXXI-a ediţie a festivalului concurs „Mărţişor Dorohoian”. Şi în acest an, festivalul s-a bucurat de o prezenţă numeroasă dar o parte dintre concurenţi au fost mult mai bine pregătiţi şi au demonstrat că au voci de excepţie şi sunt şanse mari să devină artişti de marcă în câţiva ani. Dintre aceştia s-a remarcat Alexandru Tărâţeanu, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Cernăuţi. Acesta a impresionat juriul şi i-a făcut pe spectatorii prezenţi în sală să aplaude prestaţia de excepţie.

Premiu de 1000 de euro

Pentru ediţia din acest an, organizatorii festivalului au venit cu câteva surprize. În primul rând au renunţat să mai plătească cu sume consistente membrii juriului şi au preferat să dubleze marele premiu al festivalului. Astfel, câştigătorul trofeului „Mărţişor Dorohoian” a încasat 1000 de euro. „După reacţia sălii, s-a văzut că Alexandru Tărâţeanu a fost atât favoritul juriului cât şi al publicului. Mă bucur pentru faptul că au coincis aceste aprecieri. Măbucur că premiul întâi la secţiunea mică a rămas la Dorohoi. Este un tânăr pe care îl apreciez foarte mult şi este o speranţă a noastră. Sper ca în continuare să confirme”, a spus Dorin Alexandrescu, priarul municipiului Dorohoi care a adăugat:

„Bugetul festivalului a fost în jur de 70.000 de lei. Am avut şansa ca doamna Ileana Şipoteanu să fie atât în juriu cât şi în recital. În felul acesta am putut mări premiul pentru trofeul festivalului. Practic s-a dublat premiul şi în felul acesta am câştigat în calitate. Mă bucur că în acest an l-am avut invitat pe domnul profesor Mişu Blanaru. A fost cel care a făcut ca acest festival să existe în oraşul Dorohoi. A venit tocmai din Israel, pe cheltuială propriu. Mai mult decât atât, a promis că va sprijini festivalul şi va acorda un premiu unei persoane din Dorohoi”.

A doua seară a festivalului s-a încheiat cu recitalurile lui Raoul şi Ovi Cernăuţeanu. 

Alexandru Tărâţeanu (21 ani) – Cernăuţi –  Câştigătorul trofeului Mărţişor Dorohoian 2014

Cristian Prăjescu (17 ani) – Roman – premiul I

Cristina Maria Nicolau (21 ani) – Botoşani – premiul II

Ioan Bîgea (20 ani) – Bârlad – premiul III

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

1884 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA