Ieri, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoşani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore față de trei persoane cu vârste cuprinse între 18 ani și 38 ani, din municipiul Botoșani, cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și complicitate la furt.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 27 octombrie a.c., un bărbat de 38 ani se afla în zona denumită ”Select” din municipiul Botoșani și profitând de neatenția persoanelor vătămate, fiind ajutat de către o femeie de 38 ani și un tânăr de 18 ani, ce se asigurau să nu fie observat, a sustras dintr-o borsetă aparținând unui bărbat, un portofel în care se aflau documentele acestuia de identitate și suma de aproximativ 300 de lei, iar ulterior a sustras, folosind același mod de operare, un telefon mobil în valoare de 500 de lei din buzunarul unei haine aparținând unei femei.
Cele trei persoane au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și complicitate la furt, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri.
Recomandăm cetățenilor să manifestă atenție deosebită la bunurile pe care le au asupra lor în momentul în care se află în zone aglomerate. Să nu poarte bunuri în buzunarele posterioare ale vestimentaţiei, iar accesoriile de tip geantă sau rucsac să fie purtate în faţă, la vedere, astfel încât să aibă control asupra acestora.