13.8 C
Botoșani
sâmbătă, 26 octombrie 2024

Tragedie in comuna Ibănești / FOTO&VIDEO

Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de cașcaval din localitatea Ibănești.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, cinci echipaje din cadrul Detașamentului Dorohoi și Botoșani, cu două autospeciale de stingere dotate cu kit-uri de salvare din spații înguste, trei ambulanțe SMURD, dintre care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și o ambulanță SAJ.

Cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 47 și 56 de ani, au fost scoase din bazin de către pompieri și preluate de echipajele medicale aflate la fața locului. Una dintre victime era conștientă și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pentru celelalte trei persoane, găsite în stop cardio-respirator, s-au inițiat manevre de resuscitare cardio-pulmonare. Una dintre ele a răspuns manevrelor de resuscitare.

A fost solicitat și elicopterul SMURD Iași. Acesta a aterizat pe un teren viran de lângă fabrică.

Un echipaj mixt Inspectoratului de Poliție Județean și Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră asigură măsurile de ordine și siguranță la fața locului.

UPDATE. Victima care a răspuns manevrelor de resuscitare a fost urcata în elicopterul SMURD. Se continuă manevrele de resuscitare în cazul celorlalte două victime.

UPDATE. Din nefericire, cei doi bărbați, în vârstă de 50 respectiv 52 ani, nu au răspuns manevrelor de resuscitare. Medicul de pe echipul de terapie intensivă mobilă SMURD a declarat decesul acestora.

UPDATE. Patronul fabricii de cașcaval din Ibănești a murit după ce stare de sănătate s-a agravat

UPDATE. A patra victimă a accidentului de la Ibănești, care a fost transportată cu un elicopter la Iași, a murit

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA