13.2 C
Botoșani
vineri, 29 martie 2024

Tragedie în comuna Gorbănești. Femeie de 93 ani decedată într-un incendiu VIDEO

O femeie în vârstă de 93 de ani, din satul Vânători, comuna Gorbănești, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința. Tragedia a avut loc în această dimineață, iar alarma a fost dată de vecinii victimei, care au observat flăcările. Femeia locuia singură.

 

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale cu apă și spumă, pompierii voluntari din comună, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Când pompierii au ajuns la fața locului, ardea întreaga locuinţă. Trupul carbonizat al proprietarei a fost găsit în interior, sub tavanul prăbușit. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile.

Pentru a preveni astfel de evenimente tragice pompierii vă recomandă:

  • Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
  • Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
  • Nu lăsați ușa sobei deschisă.
  • Nu supraîncălziți soba.
  • Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
  • Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
  • Stingeți focul pe timpul nopții.
  • Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


































ULTIMA ORA