4 C
Botoșani
vineri, 19 aprilie 2024

Tinerii democrat-liberalii au oferit flori femeilor din Răchiţi

 

News De 8 martie tinerii democrat-liberali au luat la pas comuna Răchiţi, alături de Florin Bulgaru, Secretarul General PDL Botosani, preşedintele organizaţiei PDL Răchiţi, şi primvicepreşedintele PDL Botoşani, Gabriel Alecsandru, pentru a oferi flori doamnelor şi domnişoarelor. 

De dimineaţă şi până spre seară au colindat fiecare uliţă din satele Costeşti, Răchiţi şi Roşiori, bătând la porţile localnicilor, pentru a aduce un zâmbet de primăvară pe chipul femeilor. Peste o mie de flori au fost oferite femeilor pe care democrat-liberalii le-au întâlnit în cale în această zi.

„Am oferit flori doamnelor şi domnişoarelor din comuna Răchiţi pentru că am dorit ca această zi să fie o bucurie pentru cât mai multe femei. Şi am întâlnit doamne pentru care floarea noastră a fost prima şi poate singura pe care au primit-o. E un gest pe care l-am dedicat doamnelor şi domnişoarelor pentru că primăvara este anotimpul lor”, a spus Florin Bulgaru, liderul organizaţiei PDL Răchiţi.

Gabriel Alecsandru, prim vicepreşedintele PDL Botoşani, a dorit să transmită la rândul său un gând frumos tuturor femeilor. “Cred că astăzi, de Ziua Internațională a femeilor, le-am dăruit un mic zâmbet într-o viață și așa încrâncenată de probleme create de imposibilitatea de a mai plăti atâtea taxe și impozite, de o guvernare lipsită de orice logică și dorință de a aduce bunăstare în viața românilor. Le doresc tuturor femeilor o primăvară senină cu sănătate și putere de muncă”, a spus Gabriel Alecsandru.

Alături de tinerii democrat liberali s-a aflat şi liderul lor, Adrian Poclid, care le-a transmis şi el gânduri frumoase femeilor.  “Ne-a surprins bucuria cu care doamnele au primit florile pe care le-am dăruit, a fost un gest firesc, pentru că e normal să ne respectăm femeile din vieţile noastre, fie că vorbim de mamă, bunică, soţie, fiică sau colegele de serviciu. Îmi doresc ca primavara aceasta să le aducă mai mult soare, mai multă sănătate şi mai multă speranţă că lucrurile vor funcţiona normal în România”, a spus Adrian Poclid, preşedinte TDL Botoşani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

11 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA