La data de 10.06.2019, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Santa Mare aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza teritorială de compatenţă, au depistat un bărbat de 51 de ani, din aceeaşi localitate, care transporta un bagaj ce părea suspect.
Cu ocazia controlului, au fost identificate 100 de pachete de ţigarete de provenienţă duty free, pentru care bărbatul nu deţinea documente justificative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deținere, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, ţigaretele respective fiind confiscate de poliţişti.