Voucherele de vacanță vor fi acordate, de la 1 iulie 2017, pe suport electronic, vor fi nominale, iar persoanele care își vând tichetul altora sunt pasibile de amenzi ce pot echivala cu până la 14 salarii minime brute, se arată în proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind acordarea tichetelor de vacanță, postat în consultare publică pe site-ul Ministerului Turismului.
Proiectul de act normativ prevede totodată că impactul bugetar anual determinat de acordarea acestor tichete este de estimat la 1,73 miliarde lei, calculat la valoarea unui salariu minim brut pe economie, de 1.450 de lei.
În același timp, modificările și completările aduse OUG nr.8/2009 ar urma să aibă un impact direct și efectiv în economie de aproximativ 400 milioane de euro acordate sub forma unor vouchere celor aproximativ 1,2 milioane de persoane angajate în sistemul bugetar.
De asemenea, se estimează creșterea semnificativă a contribuției actuale a veniturilor din sectorul turismului la bugetul de stat, care se situează, la ora actuală, la aproximativ 1,5% din Produsul Intern Brut (PIB).
‘Prin Programul de Guvernare 2017-2020, Guvernul României s-a angajat că ‘toți salariații din sistemul public vor beneficia anual, începând cu (…) 2017, de un tichet de vacanță egal cu valoarea salariului minim brut din acel an’. Mai mult, tot în cadrul documentului Program de Guvernare 2017-2020 anterior citat, ‘măsurile urmărite de Guvern vor conduce la creșterea numărului de locuri de muncă și astfel la păstrarea forței de muncă în România’. Astfel, obiectivul Guvernului este să oprească ‘exodul forței de muncă din domeniul turismului către alte state din relativa vecinătate a României’ stimulând acest domeniu prin ‘acordarea unui tichet de vacanță pentru angajații din sistemul public”, se arată în proiectul de modificare și completare a OUG.
Voucherele de vacanță vor fi emise pe suport electronic și pot fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a tichetelor acordate de către angajator și pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de servicii turistice în unitățile afiliate, se stipulează la articolul 2, alineatul 22 al actului normativ. Tot în acest context, se menționează faptul că valorile nominale permise pentru voucherele de vacanță pe suport hârtie pot fi multiplu de 10 lei, până la 100 lei, ‘valoare nominală maximă pe voucher’, iar plafonul maxim cumulat al comisionului perceput de la angajator și unitatea afiliată, de către unitățile emitente, este de maximum 1% din valoarea voucherului de vacanță.
Citeste mai mult pe RTV.NET