Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă cele 27 de state membre, a aprobat, marţi, eliminarea, timp de un an, a taxelor de import pentru toate produsele importate din Ucraina, în ideea de a susţine economia acestei ţări atacată de Rusia, informează AFP, citată de Agerpres.
Această măsură, care a fost propusă de Comisia Europeană în data de 27 aprilie, a fost aprobată deja de Parlamentul European la data de 19 mai. Întrucât regulamentul a fost adoptat atât de Parlamentul European, cât şi de Consiliu, acesta va fi semnat şi publicat în Jurnalul Oficial, înainte de a intra în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Decizia de astăzi se va aplica pentru o perioadă de un an şi va suspenda, în special, toate tarifele prevăzute în temeiul titlului IV din Acordul de asociere dintre UE şi Ucraina de instituire a unei zone de liber schimb aprofundate şi cuprinzătoare (DCFTA) care nu fuseseră încă liberalizate.
Citește mai mult pe G4Media.ro