1.7 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Tânăr în vârstă de 17 ani, din Botoșani, decedat la Năvodari

Joi, 23 iulie, în jurul orei 17.50, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că un tânăr de 17 ani, din judeţul Botoşani, a fost găsit inconştient într-o anexă de la subsolul unui restaurant din Năvodari.

În urma efectuării protocolului de resuscitare, medicii au declarat decesul acestuia.

„Conform primelor cercetări, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Năvodari au stabilit că tânărul era angajat al restaurantului în cauză, iar pe corpul, trunchiul ori membrele acestuia nu au fost identificate urme vizibile de violenţă”, transmite IPJ Constanţa.

La faţa locului, s-au deplasat şi poliţişti ai Serviciului Arme Exploziv si Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanţa, care efectuează cercetări cu privire la stabilirea substanţelor dintr-un puţ care se afla în încăperea din subsolul imobilului.De asemenea, este şi un echipaj CBRN de la IJSU, pentru a stabili dacă sunt eventuale substanţe.

Totodată, inspectori din cadrul ITM Constanţa au deschis o anchetă în care desfăşoară verificări de specialitate.

„În cauză, poliţişti din  cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa urmează să deschidă un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în  muncă şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă”, se mai arată în comunicatul Poliţiei.

Sursa: Adevarul

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA