Un echipaj al Poliţiei Locale Botoşani a observat comportamentul deviant al unui tânăr în vârsta de 18 ani, din Tudora, care se afla marţi seara în jurul orelor 20.00 pe o bancă din preajma bisericii Sfântul Gheorghe din municipiu.
Acesta avea mişcările necontrolate, tremurat excesiv şi vorbea incoerent. Poliţiştii l-au condus la sediul instituţiei. După ce şi-a revenit, tânărul a povestit că în jurul orei 16.00 s-a întâlnit cu o persoană în zona autogării de la Select care i-a oferit gratuit o ţigară „specială” pentru „linişte şi relaxare”.
După ce a fumat ţigara, tânărul a început să simtă efectul drogurilor. A început să-şi revină după mai bine de patru ore dar nu mai ştia dacă avea sau nu bagaj, bani, acte şi alte bunuri personale, era confuz în exprimare, dar a refuzat internarea solicitând sprijin şi ajutor pentru a ajunge la adresa de domiciliu. Poliţiştii locali l-au condus la microbuzul ce avea sa-l ducă acasă. „În ultima perioada constatăm tot mai mult, persoane tinere care dorite senzaţional şi scăpate de sub cenzura lucidităţii, recurg la astfel de practici ce ulterior se termina la sediul poliţie sau unitatea de urgenţă ale spitalului”, a precizat Ioan Onuţu, directorul Poliţiei Locale Botoşani.