Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa unui tânăr care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autoturismul pe care îl conducea.
În data de 30 ianuarie a.c, în jurul orei 13.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi a oprit pentru control, pe raza localității Mihăileni, judeţul Botoșani, un autoturism marca Ford Transit, înmatriculat în Portugalia, condus de cetățeanul român N. F., în vârstă de 22 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezii efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentată la control pentru mijlocul de transport în cauză, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.