Ieri, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, aflați în serviciul de patrulare pe Calea Națională, au observat doua persoane care aveau un comportament suspect, specific celor aflate sub influența substanțelor psihoactive.
Polițiștii au procedat la interceptarea și legitimarea acestora, stabilindu-le identitatea în persoana a doi tineri de 21 de ani, din municipiul Botoșani.
În timpul discuțiilor purtate cu cei doi tineri, unul dintre aceștia a scos din buzunar o pungă alimentară din material plastic, transparentă, de dimensiune mică, ce conținea o substanță vegetală mărunțită, cu miros înțepător, asemănătoare substanțelor psihoactive.
Tânărul a încercat să arunce pe sol punga respectivă, însă a fost surprins de polițiști, care au ridicat-o în vederea continuării cercetărilor.
Acesta a fost condus la sediul poliției, în cauză fiind întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante pentru comiterea faptei de deținere de droguri de risc pentru consum propiru, fără drept.