Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism înmatriculat în România, deși era băut și nu avea nici permis de conducere.
Sâmbătă seara, în jurul orei 23.35, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca – I.T.P.F. Iași, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Liveni – județul Botoșani, un autoturism înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă de 22 de ani, cetățean român.
Bărbatul nu a putut prezenta la control permisul de conducere, motiv pentru care colegii noștri au efectuat verificări în bazele de date, ocazie cu care au constatat că pe numele acestuia nu este emis permis de conducere.
În timpul discuțiilor purtate cu tânărul, polițiștii de frontieră au observat că acesta emană halenă alcoolică, fapt pentru care au solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Poliției Ștefănești în vederea testării cu aparatul alcooltest. În urma testării a rezultat o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior bărbatul fiind condus la Spitalul Săveni pentru a i se recolta probe biologice.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.