Comunicat Arena Națională din București a fost gazda celui mai mare miting politic organizat de un partid în ultimii 25 de ani.
Peste 70.000 de români, personalități din lumea sportului, muzică, din zona cultural-artistică, precum și reprezentanți ai cetățenilor de pe întreg cuprinsul țării au fost alături de Victor Ponta pentru a-l susține în campania pentru alegerile prezindențiale din noiembrie.
A fost un eveniment exploziv, o îmbinare desăvârșită între trecut, prezent și viitor. Au fost prezenți oameni din toate generațiile, seniori, care merită respectul și admirația tuturor, colegi de generație ai lui Victor Ponta, generația aflată acum la deplină maturitate, care are responsabilitatea construirii unei Românii puternice, dar și foarte mulți tineri, dornici să învețe și să fie parte la noul proiect de țară.
Dincolo de dimensiunile și calitatea spectacolului oferit celor prezenți, important este mesajul acestui eveniment, al celui mai mare partid din România, PSD, și al candidatului Victor Ponta: “Avem nevoie de o nouă MARE UNIRE, care să ne permită să construim pentru viitor. Dupa 10 ani de scandal și ranchiună, dupa 25 de ani de tranziție, avem nevoie de un președinte care să readucă pacea și concordia în societate și care să-i unească pe români în jurul unui proiect național.”
A fost lansat, cu această ocazie, cel mai consistent și coerent program prezidențial de după Revoluția din 1989: După aderarea și integrarea în lumea democratică euro-atlantică a sosit timpul să construim „România Puternică”!
„Este un proiect de societate, cu ținte clare, ce oferă țării o direcție pentru următorii 20 de ani. Este un proiect de uniune națională în care vor fi invitate și angrenate toate forțele politice ale țării, în parteneriat cu societatea civilă și cu mediul academic, și care să continue indiferent de rezultatele alegerilor care vor urma. Victor Ponta își dorește, și propune întregii Românii, un stat de drept consolidat ireversibil, o economie solidă și performantă, o societate echitabilă, care prețuiește munca, un stat care își valorifică resursele în interes național și în folosul cetățenilor săi, un stat respectat în Uniunea Europeană, care știe să lupte pentru interesul său național” a declarat senatorul PSD Doina Federovici.
Toți membrii, militanții și simpatizanții PSD susțin din toată inima acest program și suntem uniți și pregătiți să dăm țării cel mai tânăr si onest președinte! Victor Ponta, președintele românilor!