Luceafărul Mihai Eminescu, principala candidată la câştigarea campionatului Ligii a IV-a, a pierdut astăzi în deplasarea de la Răchiţi, cu scorul de 2-1. Nou promovata în Liga a IV-a a marcat golul victoriei în minutul 90.
Echipa patronată de Verginel Gireadă era considerată favorită în partida de la Răchiţi numai că Andrieş&Co au avut o surpriză. În loc de un adversar, aceştia s-au trezit cu doi. Echipa CS Răchiţi şi teren incredibil de prost. Autorităţile locale au început să amenajeze o bază sportivă, au pus un gard, au improvizat nişte bănci de rezerve dar suprafaţa de joc arată ca un maidan. Terenul este foarte denivelat iar în zonele unde nu este iarbă s-a pus nisip.
Meciul a fost unul de luptă, cu multe mingi aruncate dintr-o parte în alta a terenului. Jucătorii celor două echipe au avut mari probleme în a controla mingea şi de multe ori erau apostrofaţi de pe margine pentru nereuşitele lor. La pauză scorul a fost 0-0 iar gazdele sperau că pot obţine cel puţin un punct în faţa campioanei de anul trecut.
Luceafărul a început mai bine partea secundă şi au deschis scorul prin Constatin Roşu care l-a învins pe portarul gazdelor printr-un şut la colţul scurt. CS Răchiţi nu a renunţat la luptă şi a reuşit egalarea. Ignat a şutat de la 25 de metri şi l-a învins pe portarul oaspeţilor. Luceafărul a început să revină în avantaj dar cei care au marcat au fost tot cei de la Răchiţi. În minutul 90, Marian Belciug a profitat o greşeală a defensivei oaspete şi a marcat pentru 2-1, stabilind scorul final al jocului.
La finalul partidei, oficialii Luceafărului au acuzat starea proastă a terenului dar şi arbitrajul.