Un bărbat de 30 de ani, din judeţul Suceava, a fost identificat de poliţişti şi este cercetat pentru distrugerea unei autopeciale din dotarea poliţiei.
La data de 04.06.2016, în jurul orei 20.20, poliţiştii din comuna Tudora au efectuat semnal de oprire, unui autoturism care se deplasa pe DJ 208I, în localitatea Tudora, judeţul Botoşani, conducătorul autoturismul ignorând însă semnalele şi continuându-şi deplasarea.
Echipajul de poliţie a procedat la urmărirea autovehicului, până în localitatea Lespezi, judeţul Iaşi, unde, la un moment dat, conducătorul acestuia a intrat pe un drum sătesc, refugiindu-se apoi într-un garaj.
Ulterior, după ce poliţiştii au coborât din autospeciala de serviciu pentru a cerceta zona, conducătorul auto a pus în mişcare autoturismul, iar pentru a putea ieşi din garajul respectiv, în mod intenţionat a lovit de două ori autospeciala poliţiei.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul urmărit a fost condus de Ş. I. de 30 de ani, din comuna Şerbăuţi, judeţul Suceava.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere, iar față de Ș. I. a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, în arestul IPJ Botoşani, urmând ca pe numele acestuia să fie formulată propunere de stabilire a unei măsuri cu caracter preventiv.