-0.5 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Suc de mere și vișine cu toxine retras de pe rafturile unui gigant lanț de magazine

Retailerul Kaufland a anunţat joi că retrage ”voluntar şi preventiv, din motive ce ţin de protejarea consumatorilor”, produsul Vreau din România Suc de mere şi vişine 3L, din cauza depăşirii valorii admise pentru patulină în acest produs.

Furnizor este compania Mărul Argintiu SRL din Fălticeni, judeţul Suceava.

„Această rechemare vizează exclusiv produsul „ Vreau din România Suc de mere şi vişine 3L”, lot: 417, data de valabilitate: 17.11.2022, conform declaraţiei producătorului S.C. Mărul Argintiu SRL. Kaufland îşi cere scuze clienţilor pentru situaţia creată”, precizează compania.

Articolul a fost comercializat în magazinele Kaufland în perioada 17 martie 2022–3 mai 2022.

„În urma verificărilor periodice, s-a decelat o depăşire a valorii admise pentru patulină în acest produs. Întrucât nu poate fi exclus vreun risc asupra sănătăţii şi din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, Kaufland a reacţionat fără întârziere şi a retras de la comercializare produsul în cauză”, anunţă compania.

Clienţii care au achiziţionat produsul cu data de valabilitate 17.11.2022, lot: 417, sunt rugaţi să acorde atenţie acestei informări şi să nu îl consume. Ei se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna şi vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Patulina este o micotoxină produsă de o varietate de mucegaiuri, în special Aspergillus și Penicillium și Byssochlamys, conform wikipedia. Găsită cel mai frecvent în merele în putrefacție, cantitatea de patulină din produsele din mere este în general privită ca o măsură a calității merelor folosite în producție. În plus, patulina a fost găsită și în alte alimente, cum ar fi cerealele, fructele și legumele. Prezența sa este foarte reglementată.

Sursa: G4Media.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA