2.5 C
Botoșani
miercuri, 30 noiembrie 2022

Studenții vor ca bursele să fie mărite, întrucât valoarea acestora nu a mai fost ridicată din anul 2017

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită Ministerului Educaţiei şi Guvernului creşterea subvenţiei pentru burse, nemodificate din 2017, de la 201 lei/student bugetat/lună la 272 lei/student bugetat/lună, anunță News.ro.

„Inflaţia ridicată din ultima perioadă a erodat semnificativ posibilităţile studenţilor de a se susţine financiar pentru parcurgerea studiilor, în contextul în care aceştia s-au întors în centrele universitare la activităţi didactice faţă-în-faţă şi trebuie să plătească cheltuieli de cazare, masă, relocare etc.

Potrivit raportului INS din luna martie, inflaţia a ajuns la 10,2%, iar cele mai mari creşteri s-au înregistrat la produsele alimentare şi la preţul gazelor, costuri pe care o mare parte dintre studenţi le achită în mod regulat. Nevoia de actualizare a subvenţiilor oferite de stat este evidentă, numeroase alte facilităţi, precum şi salariul minim, fiind actualizate în raport cu inflaţia (salariul minim a beneficiat de o creştere de 10,9% faţă de nivelul din 2021).

În schimb, studenţii au fost complet uitaţi, valoarea subvenţiei nefiind modificată, necrescând din 2017 şi aflându-se în acest punct la o distanţă astronomică de necesităţile studenţilor, argumentează ANOSR.

Studenţii susţin că, deşi România este la coada clasamentului european în privinţa ponderii de tineri absolvenţi de studii superioare, spre deosebire de alte state europene, sprijinul din fonduri guvernamentale acordat studenţilor în pandemie a fost „minimal spre inexistent”.

„Şi mai grav, aceeaşi tendinţă s-a observat şi în perioada de redresare post-pandemie. Doar în ultimele săptămâni, Slovenia (cu o populaţie de studenţi de 6 ori mai mică decât România) şi Luxemburg (cu o populaţie de studenţi de 76 de ori mai mică decât România) au decis suplimentarea sprijinului financiar pentru studenţi cu 40, respectiv 10 milioane de euro”, susţine ANOSR.

Dacă coşul minim al studentului se afla încă de acum doi ani la aproximativ 1172 de lei/lună (dublu faţă de cuantumul minim al burselor), iar în decembrie România era pe penultimul loc din Uniunea Europeană la cheltuieli publice/student şi studenţii români au probleme financiare peste media Uniunii Europene, acum nevoia creşterii burselor se dovedeşte a fi una şi mai stringentă.

Sursa:G4Media.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here








































ULTIMA ORA